Despre mierea de albine

Proprietati fizice

Mierea este un aliment cu gust dulce si parfumat, cu aspect semifluid, vascos sau cristalizat si culoare specifica, avand un continut mare de zaharuri si substante minerale, vitamine, enzime, acizi organici.

Culoarea. In raport cu substantele colorate care se gasesc in nectar si care sunt pigmenti vegetali-caroten, clorofila, xantofila- culoarea mierii difera de la incolor pana la neagra. La mierea de nectar predomina culoarea galbena. Mierea stransa la inceputul primaverii are o culoare de un galben viu, pana la portocaliu. Cu timpul, mierea isi pierde culoarea initiala, de obicei se inchide la culoare, iar in timpul cristalizarii se deschide.

Producerea mierii

Producerea mierii de catre albine este un proces complex de transformare a materiei prime in miere, incepand cu recoltarea si terminandu-se cu capacirea celulelor din faguri. Albinele lucratoare recolteaza nectarul sau mana cu ajutorul aparatului bucal (trompa) si le inmagazineaza un timp in gusa, unde sunt amestecate cu saliva, iar la sosire transfera continutul zaharat albinelor din stup, care il prelucreaza in continuare, pana se obtine produsul finit.

Compozitie chimica

Exista numerosi factori care influenteaza compozitia chimica a mierii: calitatea si compozitia materiei prime (nectar sau mana), abundenta acesteia, factorii climatici, modul de exploatare a albinelor, modul de recoltare, conditionare si conservare. Mierea obtinuta va avea caractere specifice conditiilor in care s-a produs.

Elementele care intră în compoziția mierii pot fi împărțite în trei grupe: apă, substanțe zaharoase, substanțe nezaharoase.

Constituenți majori

Constituenții majori ai mierii sunt apa și substanțele zaharoase, care reprezintă 99% din miere.

În mod normal, mierea recoltată, prelucrată și conservată în condiții bune are umiditatea între 17-18%. Nectarul adus în stup are un conținut mare de apă (peste 50%), dar căpăcirea se face numai după ce umiditatea este de maxim 20%, procentul de apă din miere fiind invers proporțional cu gradul de umplere al fagurilor. Umiditatea atmosferică ridicată determină creșterea umidității din stup, cât și o umiditate ridicată a mierii, datorită proprietăților higroscopice ale acesteia.

În încăperile de depozitare umiditatea atmosferică nu trebuie să depășească 60%. Mierea cu un conținut ridicat de glucoză, (cum este cea de rapiță), va fi mai higroscopică și va avea o perioadă de conservare mai scăzută, trebuind să fie păstrată în vase etanșe și depozitată în încăperi uscate. Mierea cu un raport glucoză / fructoză subunitar, (cum este cea de salcâm sau trifoi), poate fi destinată unei consumări mai îndelungate. Mierea cristalizată este întotdeauna mai higroscopică decât cea fluidă sau lichidă. Creșterea umidității mierii peste 20% duce la scăderea calității acesteia și favorizează dezvoltarea levurilor care produc fermentarea.

Mierea poate fi considerată o soluție concentrată de zaharuri, datorită faptului că principalii componenți ai mierii sunt substanțele zaharoase:

Glucidele sunt aldehide sau cetone ale unor alcooli polivalenți și în funcție de posibilitatea lor de a se hidroliza se împart în:

- glucide nehidrolizabile, numite oze, monoze, sau monozaharide, (zaharuri simple). Ozele sunt oxialdehide sau oxicetone provenite din oxidarea unor polialcooli și sunt denumite după numărul atomilor de carbon, cele mai răspândite fiind:

- pentoza
- hexoza
- glucoza

- glucide hidrolizabile, (capabile de a fi descompuse sub influența acizilor sau enzimelor în zaharuri mai simple), numite ozide, care se împart în:

- holozide, (în alcătuirea cărora intră în exclusivitate monozaharidele), fiind cele mai importante pentru studiul mierii, iar dintre acestea:

- zaharoza
- maltoză
- trahaloză
- melecitoză
- pentozani
- fructozani

- heterozide, (în alcătuirea cărora intră o componentă glucidică și una neglucidică (sau aglicon).

Dextrinele. În miere se mai găsesc în cantități mari și alte holozide complexe sau heterozide ca mucegaiuri, gume, etc, denumite impropriu dextrine. În mierea de mană dextrinele pot depăși 5%. Prezența dextrinelor mărește vâscozitatea mierii și îi dă un aspect cleios, neplăcut.


Cantitatea medie (%) a constituenților majori ai mierii, conform rezultatelor studiilor[2] efectuate în patru țări, printre care s-a aflat și România. Coloana "interval" cuprinde valori individuale de la cele mai mici la cele mai mari, pentru 1063 de tipuri de miere studiate.

Constituenți majori (aproximativ 99% din miere)

Media

România (1955)

USSR (1963)

Statele Unite (1962)

Australia (1974)

interval

apă

16,5

17,0

18,6

17,2

15,6

13.4 - 26.6

fructoză

38,4

39,3

37,4

38,2

43,3

21.7 - 53.9

glucoză

34,0

32,9

35,9

31,3

30,2

20.4 - 44.4

Sucroză

3,1

2,3

2,1

1,3

2,5

0.0 - 7.6

Numărul probelor

1036

257

217

490

99

-


Constituenți minori

Substanțele nezaharoase se găsesc în cantități mici în mierea de albine, aproximativ 1% din miere, și nu sunt lipsite de importanță, contribuind la specificitatea acestui apreciat produs.

Fermentii (enzimele sau diastazele), sunt catalizatori biologici cu originea în celula vie. Din punct de vedere structural sunt compuși organici cu caracter proteic, având o componentă proteică, apoenzimă, (care îi conferă specificitatea de substrat) și o grupare chimică, coenzimă, (care determină activitatea catalitică a enzimei). Acțiunea enzimelor este reversibilă, iar această proprietate se exercită atât asupra reacțiilor de descompunere, cât și asupra celor de sinteză.

Activitatea enzimelor este influențată de mai mulți factori:

- temperatura optimă de activitate, (enzimele sunt total distruse la 80 °C, iar la temperatură scăzută se conservă);
- reacția mediului, (enzimele din miere au pH între 4-7, pH-ul mic favorizând activitatea invertazei, iar pH-ul mare, pe cea a amilazei);)
- prezența electroliților poate stimula sau inhiba activitatea enzimelor;
- influența razelor ultraviolete are, de asemenea, efect asupra activității enzimatice.

Principalii fermenți din mierea de albine sunt carbohidrazele, iar dintre acestea:

- invertaza și zaharaza (sucraza), acționează asupra zaharozei, scindând-o în glucoză și fructoză;
- amilaza:

- alfa amilaza (amilaza dextrinogenă), acționează asupra amidonului pe care îi transformă inițial în dextrine, iar în final în maltoză;
- beta amilaza (amilaza zaharogenă), acționează asupra amidonului pe care îi transformă direct în maltoză;

Sărurile minerale: Substanțele minerale totale din mierea de albine variază în limite foarte largi datorită multor factori, (natura materiei prime și gradul de impurificare al acesteia, condițiile climatice, modul de extracție, prelucrare și conservare, etc).

Principalele elemente minerale din miere sunt: sodiu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, aluminiu, mangan, fier, clor, sulf, siliciu, cât și unele microelemente: beriliu, galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint.

Vitaminele: Mierea de albine este valoroasă și prin conținutul său în vitamine, care provin în exclusivitate din polenul și nectarul plantelor.

Principalele vitamine din miere aparțin celor două grupe:

Utilizări

Prin calitățile sale nutritive este considerată un aliment de mare valoare în hrana oamenilor de toate vârstele, având utilizări largi în dietetică și terapeutică.

Mierea este foarte des folosită în alimentație, în bucătărie sau ca medicament, fiind de medicina populară foarte apreciată. De asemenea are importante aplicații în alimentația artificială, în alimentația pre- și post-operatorie, în pediatrie și ginecologie.

Valoarea alimentară și dietetică

Valoarea alimentară a mierii constă în primul rând în bogăția ei în zaharuri (70-80%), din acest punct de vedere, fiind un aliment energetic prin excelență. Majoritatea zaharurilor din miere sunt zaharuri simple, (glucoză și fructoză), care nu mai necesită o prelucrare specială prin digestie, fiind direct asimilate și arse complet, până la stadiul de bioxid de carbon și apă, eliberând energie în toate etapele de descompunere prin care trec. Un gram de zaharuri din miere eliberează ca și zahărul de sfeclă: 4,1 calorii, dar (spre deosebire de zahăr), această energie este pusă în totalitate la dispoziția organismului, astfel că mierea este un aliment ușor asimilat și digerabil. Deosebirea esențială a mierii de albine de zahărul comercial constă în conținutul său ridicat în unele substanțe nezaharoase (microelemente, enzime, acizi organici și vitamine), care își exercită efectul pozitiv atât prin acțiunea de reglare a unor funcții importante ale organismului, dar și contribuind la conferirea calităților gustative specifice ("gust de miere"). Atât aspectul, culoarea, consistența și gustul fac din miere un aliment mult apreciat, dar mai ales aroma sa specifică, datorită conținutului în uleiuri eterice (volatile), parfumul mierii fiind identic cu parfumul florilor din care provine..

Valoarea terapeutică a mierii

Mierea de albine nu are doar calități nutritive ci, în urma studiilor, s-a demonstrat că are și o acțiune terapeutică eficientă, ce se exercită atât asupra afecțiunilor digestive, cât și în afecțiunile hepato-biliare, cardio-vasculare, respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos, ale aparatului urinar, în bolile de nutriție și cele infecțioase, în afecțiunile sanguine și în cele cutanate.

Cu toate calitățile sale prețioase, mierea areși contraindicații pentru pacienții care suferă de obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficiență pancreatică exocrină și pentru pacienții gastrectomizați, cât și în anumite tulburări alergice.

Indicațiile apiterapice vor fi făcute numai de către medicul specialist, ca la orice medicament, iar tratamentele vor fi aplicate sub directa sa supraveghere, avându-se în vedere acțiunile farmaco-fiziologice generale și specifice ale produsului apiterapic, starea pacientului și evoluția bolii.