Cat produce o familie de albine?

Cat produce o familie de albine?

~ Extras din revista apicola "Lumea apicola" - editia aprilie-iunie - 2009 ~

~ Nicoleta Ion ~

(Laboratorul de Resurse Melifere IC-DA)

Este întrebarea pe care și-o pune orice apicultor. Răspunsul este greu de dat, deoarece sunt trei elemente care condiționează productivitatea unei familii de albine, și anume: apicultorul, albina și floarea. Primele doua elemente depind numai de om, în schimb al treilea element depinde de natura în cea mai mare parte, iar de om numai într-o mica parte.

Apicultorul, prin munca și priceperea lui, poate ridica productivitatea stupului. Dacă este un bun apicultor și bine informat, va executa lucrări de calitate și la timp, va găsi locurile cele mai bune pentru cules și mijloace de transport pentru practicarea stupăritului pastoral la mica sau mare distanta sau va ști sa obțină sprijin de la toți cei cărora trebuie sa li se adreseze.

Albina, dacă este de rasa buna și selecționata, tot prin grija stuparului, poate sa producă mult mai multa miere decât dacă nu este selecționata.

În schimb, secreţia de nectar a florilor este numai parţial dependenţă de om. Omul poate să pună la dispoziţia albinelor o flora bogată şi continuă, prin practicarea stupăritului pastoral, acolo unde a constatat că sunt flori melifere, însă producţia de nectar a acestor flori este condiţionată de o serie de factori, precum temperatura, gradul de umiditate a solului şi a aerului, insolaţia etc. Într-o anumită localitate, un apicultor harnic şi priceput obţine mai multă miere decât unul nepriceput şi delăsător, dar chiar şi cel mai vrednic apicultor nu poate obţine miere într-o localitate fără plante melifere. Cu alte cuvinte, profilul unei stupide depinde în mod decisiv de secreţia de nectar a florilor. Dar, deşi capacitatea unei flori de a secretă nectar este ereditară şi caracteristică fiecărei specii botanice, această capacitate poate fi influenţată cantitativ şi calitativ de o serie de factori interni şi externi, mai ales dacă aceştia acţionează în complex, în faza premergătoare enolazei de înflorire şi în timpul perioadei de înflorire. Aşa că , de la un an l alatul şi chiar de la o săptămâna la altă, secreţia florilor este diferită, diferită fiind şi cantitatea de miere pe care albinele o pot adună în stup. Influenţa acestor factori asupra nectarului în Flori a fost studiată şi este studiată şi acum. Secreţia de nectar este maximă când plantele ajung să crească viguros, pe soluri favorabile, în condiţii de umezeală şi este intensificată de o atmosfera caldă. Zilele calde urmate de nopţi răcoroase par a fi şi ele favorabile unei secreţii bune de nectar. În schimb, vânturile puternice, bolile plantelor, invazia insectelor dăunătoare pot scurtă durata de înflorire a florilor şi, indirect, producţia totală de miere, însă acestea nu pot determina o lipsa totală a secretiei de nectar. Am menţionat aceste exemple pentru că este esenţial să înţelegem că degeaba avem suprafeţe întinse, acoperite cu flori melifere, dacă nafură nu le favorizează secreţia de nectar. Producţia potenţială de miere şi producţia recoltabilă de miere nu este unul şi acelaşi lucru.

Aceeaşi floare meliferă, nu întotdeauna şi nu pretutindeni produce nectar, adică aceeaşi plantă poate să fie foarte meliferă într-o localitate oarecare şi să nu fie deloc în alt localitate, după cum chiar în aceeaşi localitate, în unii ani, aceeaşi plantă, poate fi foarte meliferă, iar în alţi ani nu. Toate acestea ne arată că secreţia nectarului la una şiaceeaşi specie botanică depinde de mediul înconjurător. O sursă meliferă care permite familiei de albine să-şi menţină greutatea sau să şi-o mărească zilnic cu o jumătate până la un kilogram şi jumătate, este o sursă slabă de miere; dacă familia de albine câştigă zilnic două kg şi jumătate până la 5kg miere în greutate, este pusă în legătură cu o sursă bună de miere, iar dacă câştigă zilnic peste 5kg miere, atunci familia se găseşte în prezenţa unei surse foarte bune de miere.

O altă întrebare care se pune este ce număr de stupi putem instala într-un masiv melifer şi ce suprafaţă este necesară că să avem o recolta bună de miere. Dr. Muller făcea cu mulţi ani în urmă, în lucrarea să intitulată :Un an în mijlocul albinelor”, următoarea recomandare: „...un apicultor să nu instaleze stupii într-un lan, unde se găseşte deja o stupina cu o sută sau mai mulţi stupi, pentru a se evita supraaglomerările”. Este posibi că un masiv să pară supraaglomerat cu stupi, însă recolta de miere nu numai de numărul florilor/unitatea de suprafaţă, ci şi de alte elemente, mai exact de potenţialul lor melifer şi de durata de rezistenţă a florilor masivului respectiv. Acolo unde sunt concentrate la un loc sute de hectare cultivate cu răpită sau floarea-soarelui, supraîncărcarea masivului cu stupi este aproape imposibilă. Aş da un singur exemplu: pe terenurile fostului IAS Coslogeni, din partea de sud a judeţului Călăraşi, am avut surprinderea să găsim în primăvară această un important bazin melifer de răpită, cu o suprafaţă de peste 1000ha, unde apicultorii lipseau aproape cu desăvârşire, cu excepţia celor 2-3 stupine locale. Sigur, am întâlnit pe itinerariul nostru şi cazuri cu supraaglomerări de stupi/unitate de suprafaţă de răpită, iar exemplele ar fi multe de enumerat. De aceea, nu este deloc greşit când se afirmă că, în cadrul acţiunii de stupărit pastoral, cele mai mari greutăţi apar la repartizarea judicioaza a vetrelor pentru stupine, fapt care conduce de cele mai multe ori la folosirea incompletă a bazei melifere şi, deci, la o pierdere de nectar. În cadrul proiectului de cercetare pe care Laboratorul de Resurse Melifere din cadrul ICDA Bucureşti îl derulează în perioada 2008-2011, vor fi actualizare multe informaţii legate atât de amplasarea masivelor de salcâm şi teiîn cele 8 judeţe ţintă, cât şi informaţii legate atât de suprafeţele şi compoziţia lor floristică sau de unele caracteristici biologice şi economice ale acestora, însă pentru răpităşi floarea-soarelui acest lucru este aproape imposibil, având în vedere totatia anuală a acestor culturi în timp şi spaţiu. Este adevărat că la ora actuală nu există sat sau altăaşezare mai mare, unde să nu găsim răpită sau floarea-soarelui, numai că aceste localităţi au suprafeţe fie prea mari, fie prea mici, pentru a fi valorificare eficient de albinele melifere locale, de aceea este necesar să găsim o metodă simplă de diseminare a informaţiilor privind suprafeţele şi amplasarea culturilor de răpită şi de floarea-soarelui pentru fiecare judeţ în parte. Aceste informaţii legate de amplasarea masivelor de răpită şi de floarea-soarelui ar trebui actualizate anual, iar fără o colaborare directă cu Direcţiile Agricole judeţene este aproape imposibil. Utilitatea albinelor melifere, că producătoare de miere, este slab comparată cu serviciile care le aduc ele agriculturii că agent polenizator.

Folosul invizibil şi inapreciabil al albinelor pentru agricultură este mult mai mare – folos care se realizează prin polenizarea miliardelor de flori ale culturilor agricole. Cercetările au demonstrat că pentru a se obţine 500 grame de miere sunt necesare cel puţin 25-30.000 zboruri de albine. Această este vrednicia albinelor melifere, vrednicie care nu se vede în câmp şi, mult mai târziu, în hambarele fermierilor. Profesorul Zander d’Erlangen a calculat că utilitatea albinei melifere, din punct de vedere al polenizării florilor entomofile este de zece ori superioară recoltei de miere dată. Din acest motiv, stupăritul ar trebui considerat cea mia vitală ramură a agriculturii.


~ Extras din revista apicola "Lumea apicola" - editia aprilie-iunie - 2009 ~

by admin