Dinamica sezoniera a albinelor

Succesiunea anotimpurilor si dinamica sezoniera a albinelor

~ Extras din revista apicola "Romania Apicola" - august 1994 ~
~ Biolog Aurel Papadopol ~


Mentionam - lainceput - cateva date necesare corelarii activitatilor desfasurate de albine cuconditiile ecologice sezoniere (in diferite ecosisteme naturale si antropicesi, in diferite zone de latitudine si de altitudine). Este tocmai bazaecologiei, care studiaza sisteme supraindividuale (populatii, biocenoze sichiar structura biosferei, adica a florei si faunei globului), toate integratein mediul abiotic (fara viata), deci fizico-chimic, adica in diferitele formede biotop.

O forma de activitateciclica a albinelor este aceea nictemerala (circadiana), care se desfasoara pedurata a 24 de ore (zi-lumina si noapte). Nyctherneral (din greaca veche nuxsau nuctos = noapte; si hemera = zi), sau nycthemer reprezinta o unitatefiziologica de timp, care, pentru majoritatea animalelor (ca si pentru om),cuprinde un interval de veghe (stare treaza si activa) si un interval de somn(repaus), ritmate tocmai de ciclul zi-noapte, valabil - cu mici diferenleadaptative - la toate organismele ce traiesc in condilii constante. Desigur ca,exista si animale (ca si plante), active noaptea si care se adapostesc si serepauzeaza ziua (ex. pasarile de noapte, multe insecte la fel, chiar plante alecaror flori se deschid pe timpul noptii, vizitate de fluturii din grupa sfingidelorsi alte insecte), care nu schimba activitatea ciclica. Revenind la albine,trebuie sa tinem seama ca ciclul zi- noapte variaza in timpul unui alt ciclu,ciclul anual. In mod constant, intre cele doua echinoxuri: intai, dupa cel deprimavara (la 21 martie), cu cresterea treptata a zilei-lumina (si atemperaturilor), pana la solstitiul de vara (la 22 iunie), cand duratazilei-lumina este maxima (de 15 ore). De la echinoxul de toamna (la 23septembrie), scade treptat durata luminoasa a zilei, ajungand la cea mai scurtazi-lumina (de 9 ore) la 22 decembrie, scazand treptat si temperaturile. Nu mai mentionamacum si alte fenomene, dar subliniem ca, si numai aceste conditii arata ointerdependenta a diferitelor cicluri si o periodicitate sezoniera a lor, careisi pune amprenta pe activitatile vitale ale albinelor, impreuna cu celelaltenumeroase fenomene (climato-meteorologice, dupa loc si altitudini), biocenotice(de variate forme de relatii intre speciile cu care vin in contact), din carenu lipsesc - ba uneori sunt foarte importante si accentuate - conditiiledeterminate de activitatile omului (antropice), favorabile si nefavorabile dinpunct de vedere apicol. In fig. 1 (a; b; c; d), sunt prezentate in ciclograme sugestive,cele patru stadii si durate ale succesiunii zi-luminl si noapte (cu fazele crepuscularsau amurgul si auroralul sau zorile, intermediare), oferind imaginea duratelorde activitate zilnice a albinelor, in cursul unui ciclu anual.

Primavara(sezonul vernal), se intensifica activitatea de pregatire si apoi cea deimperechere (dupa aparitia trantorilor). Este o scurta dar foarte importantaperioada din ciclul anual, cu primele faze ale perioadei de reproducere aalbinelor (imperechere, maturarea oualor, depunerea lor cu o durata foarteindelungata, care impune sublinierea acestei adaptari deosebite la albine, casi la alte animale, mai ales insecte coloniale), care le situeaza intrespeciile cu mare prolificitate. Este o adaptare de „aparare” impotrivanumerosilor daunatori care sa asigure supravietuirea si perpetuarea speciei. Secunoaste ca apararea directa a indivizilor ca si a coloniei, se realizeaza decatre lucratoare, care folosesc acul cu venin – dar cu sacrificiul vietii lor.Stim ca viata fiecarei lucraoare este scurta, de circa 2 luni de activitateincluzand si viata larvara. Ar fi interesant de stiut, care lucratoare sunt celecare – simtind primejdia - ataca, in numar mai mare sau mai mic, inamicii si eventualiimusafiri nepoftiti; poate cele mai "batrane”, care au inca putine zile de activitate?Ar fi un aspect de verificat, prin analizarea unor indivizi cazuti pe "campulde lupta". Oricum, grija pentru a asigura dezvoltarea unor coloniiputernice, in care asemenea diminuari sa nu afecteze sensibil situatia siproductivitatea stupilor, devine contributia apicultorilor la realizareaacestor conditii favorabile.

Tot o etapa aciclului anual (deci sezoniera) este formarea de roiuri si roitul. Urmare a cresteriiduratei zilei-lumina, a temperaturilor, a surselor de hrana – in decursul primaverii-  cu depuneri sporite de oua zilnic,cules abundem, deci hrana buna si abundenta, favorizand sporirea puietului siimplicit aglomerarea albinelor in stupi, ajungand la faza de depasire anumarului de albine tinere fata de cele batrane care mor, apare tendinta deformare a roiurilor si apoi roitul efectiv. Din punct de vedere biologic, paralelcu inmultlrea individuala a albinelor, de la ou la imago, in primul rand de lucratoare,dar si de trantori si matci tinere, roiurile pot fi considerate o alta forma deinmultire, si anume faza coloniala de inmultire, aparitia de noi colonii si extinderealor (in special in cazul albinelor salbatice, in noi ecosisteme similare, favorabile,a acestor noi populatii sau colonii).

Am mentionat intreacat despre integrarea albinelor in diferite biocenoze, care se desfasoarain diferite forme si in diferite conditii. aceasta integrare, In cazul albinelor,prezinta o mare importanta, mai ales datorita faptului ca ele - mai cu seama incazul stuparitului pastoral - patrund in diferite biocenoze, nu pe cale naturala,ci introduse de apicultori, atat pentru un cules selectiv, cat sti pentrupolenizarea unor culturi. Aceste aspecte pot determina si avantaje, dar sidezavantaje.

Integrarea albinelorin diferite ecosisteme se realizeaza prin multiplele relatii, atat intraspecifice(intre indivizii coloniilor – care sunt foarte numeroase si variate, legate de toateactivitatile lucratoarelor, a matcii si a trantorilor - mentionate anterior), catsi interspecifice (cu celelalte vietati, de diferite specii, plante si animale,din biocenozele in care isi desfasoara activitatea), dintre care cele rnaiimportante sunt: relatiile trofice (de hranire) si relatiile de aparare(individuala si colectiva). Prin relatiile trofice se realizeaza transferul desubstante si energie (deci, nectar, polen, mana) care asigura baza, energeticaa albinelor adulte si pentru perpetuarea speciei (hrana puietului, rezervelepentru sezonul rece etc.) dar cuprinde si apa, oxigenul din aer, caldura solaras.a., care trebuie sa fie curate, nepoluate. In timpul asigurarii hranei (culesde intretinere si de depozitare), albinele - direct sau indirect cand nu culegnectar - asigura polenizarea multor flori, deci asigurarea fructificariiplantelor respective, deci a perpetuarii acestor specii. In diferitele biocenozeexista si alte specii care culeg nectar, deci o concurenta; si de asemenea sispecii daunatoare albinelor, care impun  apararea,nu numai individuala, ci si colectiva (in afara stupilor cat si in interior), cunoscutain general. Din punct de vedere trofic (al hranei), albinele sunt consumatori primariin cea rnai mare masura (exceptand culesul de mana de origine animala; atunci devenindconsumatori secundari, situandu-se pe al doilea nivel al piramidei trofice).

Revenind la relatiiletrofice, trebuie sa mai subliniem un aspect foarte important, legat de albine:ele sunt polifage, prin culesul de nectar, polen, mana (si chiar propolis), dela foarte multe plante; chiar atunci cand domina unele specii in procent maxim (salcam,tei etc.). Nu putem spune cu certitudine ca sunt monofage (au cules un singurfel de hrana), caz in care numai analizele polinice ar putea preciza situatia. Polifagia(consumul de hrana din multe specii) este un avantaj pentru albine, dar si oadaptare pentru asigurarea activitatii coloniilor in decursul intregului sir desezoane favorabile, legata si de prolificitatea lor foarte mare. Daca albinele,asa cum am mentionat mai inainte, sunt in mare masura consumatori prirnari (desubstante fabricate de plante, care sunt producatori primari) si in mai micamasura consumatorl secundari (de substante produse de animale) – adica sesitueaza pe primele doua nivele trofice ale piramidei.

In schimb, princonsumarea hranei din foarte rnulte specii de plante, ca si produse de maimulte specii de animale (mana produsa de purecii si paduchii de plante) pe de oparte; precum si faptul ca ele devin in diferite imprejurari prada diferitelorspecii de animale pe de alta parte, albinele fac parte din mai multe lanturltrofice, care de fapt se interconecteaza alcatuind o retea trofica din care nulipseste apa si diferite saruri minerale. Deci, ca specie polifaga, albinele contribuiesi ele - alaturi de alte specii polifage - la rolul important al asigurarii stabilitatiiecosistemelor in care isi desfasoara activitatile vitale, in principal prin actiunilepolenizatoare. Ca orice specie, au si albinele o hrana preferata (de la anumiteplante, care marcheaza si calitatile productiilor lor), dar in lipsa acestora(care se incadreaza in dinamica sezoniera), ele gasesc cu usurinta alteresurse, de la alte specii de plante, evitand in buna masura presiuneadeterminata de imputinarea sau lipsa hranei preferate "principala",cu alta "secundara" (ex. de intretinere spre iarna etc.). Acesteavantaje adaptative contribuie la productii bogate.

In ciclograma dinfig. 2, sunt prezentate, comparativ, periodicitatile sezoanelor biologice,anotlmpurile astronomice si lunile anului calendaristic de 365 de zile si 6 ore  (an astronomic), in care se inscriu ciclurileanuale si sezoniere ale vietuitoarelor (plante si animale), din zoneletemperate continentale  valabile, cuvariatiile caracteristice dupa altitudine si in tara noastra. Asa cum am maisubliniat, variatiile sunt determinate si de conditiile climatice simeteorologice anuale.

Continuand cuprezentarea aspectelor caracteristice ale sezoanelar biologice, in legatura cuviata si activitatile albinelor, mai mentionam cateva date - in completare – sezonulestival (de vara - 25 mai-24 iulie), in special pentru zonele montane, cuconifere (molid, brad), dar si din padurile de foioase de la campie si dealuri(cu stejar, fag, tei, apoi plopi si salcii) - pentru culesul de mana (deorigine animala - lecaniidele si lachnidele), pe toata durata sezonului (in aniifavorabili pana in prima parfe din, septembrie).

Paralel, in proportiemai mica- sau mai mare, culesul este combinat si cu nectar si polen de lanumeroasele plante spontane si cultivate.

Sezonul autumnal(de toamna - 25 iulie-30 septembrie), se caracterizeaza prin scaderea treptataa florilor la diferite plante, deci la imputinarea lenta a surselor de nectarsi polen, mai ales spre luna septembrie. Concomitent scade si temperatura ingeneral, ca si durata lurninoasa a zilelor - pana la echinoxul de toamna, canddurata este de 12 ore lumina. Aceste aspecte determina albinele sa cercetezesectoare mai numeroase si variate, culesul fiind uneori ingreunat si datoritaconditiilor meteorologice (scaderi de temperatura, ploi, vanturi etc.), maiales in zonele mai inalte si mai nordice ale tarii - deci o polifagie (sauheterofagie) mai accentuata a albinelor, sub aspectul hranei si culesului.

De asemenea, inunele zone, o intensificare a unor "daunatori" (specii care fie caataca si consuma albine, fie ca le produc alte daune: consum de miere, diferiteboli etc.), fiind perioade de inmultire a unor viespi, care o data cu furtisagurilepot contamina fagurii cu puiet, cu dierite boli (ca agenti transmitatori de laun stup la altul); apoi aglomerari de pesari in etapa premigratoare, in care sehranesc intens pentru acumulare de rezerve, cum ar fi cazul prigoriilor s.a, impunandun plus de supraveghere a stupinelor si luarea unor masuri de evitare sau deremediere, dupa caz, a situatiilor, spre a ne rezuma doar la aceste exemple dinmultitudinea de situatii.

Sezonul autumnal,in conditiile in care scad sursele bogate de polen si nectar, impune crearea decondilii pentru cresterea unui numar cat mai mare de albine, astfel incat stupiisa fie pregatiti pentru sezoanele urmatoare, reci. Culesurile tarzii sunt preferabilefata de hranirile stimulative, in principal atentia apicultorilor trebuie sa seindrepte spre locurile in care mai sunt plante inflorite: gradinarii dezarzavaturi, culturi de bostani, pepeni etc., apoi zone umede (inundabile),lunci in lungul raurilor, diferite fanele, unele culturi dupa recoltare (de miriste)si de plante melifere special cultivate etc., care ofera polen proaspat, chiarsi nectar, cel putin pentru culesuri de intretinere satisfacatoare. De aceeaeste foarte necesara buna cunoastere a terenurilor, din vreme, pentru fiecaresezon biologic, ca si prognozele in acest scop, dublate de executarea tuturorlucrarilor recomandate in manualele apicole.

Dam in continuareprincipalele plante a caror inflorire are loc si in sezonul autumnal (iulie-august-septembrieetc.): salcamul japonez, otetarul galben (clocotisul), gardurarita, carmazul(hurmuzul),zamosita (intens cercetata), uneori zmeurul pana la inceput deaugust), murul (care ofera un cules bun, mai cu seama asociat cu alte specii depadure si zavoaie). Dintre plantele melifere cultivate: porumbul (pentru insilozat)si sorgul, pentru polen; apoi sfecla de zahar si pentru nectar, bumbacul situtunul pentru nectar, sofranasul pentru nectar si polen; iar florile de cicoare(de gradina si spontana), cules de intretinere pana tarziu etc. Dntre plantelefurajere: lucerna (inclusiv cea galbena), ghizdelul, speciile si soiurile detrifoi, cel alb important toamna pentru nectar, iar cel hibrid pentru polen; deasemenea sulfina alba (cultivata in miriste), ofera cules pana toamna tarziu,si pe alocuri napul porcesc. Dintre plantele leguminoase: patrunjelul si leusteanul,ca si morcovul si pastarnacul, ofera polen si nectar, pana in august-septembrie;dovleacul moscat si dovlecelul, alaturi de pepenii verzi, castravetii etc., panain septembrie-octombrie, culesuri de intretinere, uneori chiar de productie. Siplantele aromate si medicinale ofera culesuri bune: cimbrul, izma buna, levantlca,salvia de gradinii (jales), feniculul, macul de gradina, maghiranul sianghinarea, pana in august si septembrie unele, ofera polen si nectar, uneoriabundente si cu arome caracteristice valoroase. Am mentionat la sezonul estivalplantele melifere tipice, cum sunt: facelia, mataclunea si hrisca, care oferaculesuri bune adesea pana toamna tarziu, mataciunea cu nectar abundent, iarhrisca in special din culturile pe miriste. Pe Ianga acestea multe plantespontane, unele ocupand suprafele mai intinse (uneori crescand in masa), ca papadia,apoi rapita salbatica ofera culesuri de intretinere de mai lunga durata. Laacestea se mai pot adauga multe specii, din care mai citam: urechea porcului,cimbrisorul, talpa gastii, busuiocul de miriste (cinstet), paIamida, rachita, lumanarica,loboda salbatica, pufulita, rachitanul (2 specii care dau polen bogat sinectar), cu inflorire pana la sfarsitul lunii august si, unele, septembrie.Sunt multe specii melifere si polinifere, care se cer cunoscute de catreapicultori, in primul rand cele din zonele in care exercita stuparitul(inclusiv cel pastoral), precum si locurile in care cresc si intinderea. Amanuntedespre ele se afla in manualul apicultorului si in alte lucrari apicole si botanice.Mentiunlle pe care le-am facut si unele sublinieri au avut menirea de a demonstraaspectele ciclului anual, dinamica sezoniera, care se reia in fiecare an. Asaprecum esalonarea culturilor agricole, productia livezilor si a gradlnariilorsi a altor zone determina felurite recoltari pe sezoane, si albinele isi asigurarecoltele de nectar, polen,mana si propolis, variate in functie de aceleasi sezoanebiologice, fiecare cu cantitali si mai ales calitati diferite. Ele determina sivariatii sezoniere in activitatea si in multiplele relatii ale albinelor.


by admin