Originea cerii de albine - 1987

Postat de admin 12.09.2019 0 Comentarii PRODUSELE STUPULUI,

Originea cerii de albine

Ing. Traian Volcinshi
~ Extras din "Revista lunara de stiinta si practica apicola - APICULTURA" - editia februarie - 1987 ~

In antichitate se credea ca ceara este recoltata de albine din florile unor plante renumite in producerea cerii cum ar fi mirtul, trifoiul, maslinul.

Chiar Aristotel era de aceasta parere, considerand ca ceara provine din flori si din lacrimile care se preling din scoarta copacilor, iar propolisul il considera o varietate de ceara purificata. Reaumur sustinea, ca ceara este excretata de albinele lucratoare prin tubul digestiv, iar Swemerdan si altii se pare ca luau drept ceara ghemotoacele de polen de pe picioarele albinelor. Multa vreme nu a existat un punct de vedere unitar privind originea cerii. Cunoscutul chimist francez M. Maker in al sau Dictionar chimic scria: „Ceara este o substanta rasinoasa solida, culeasa de albine din plante".

Stupul primitiv a constituit vreme indelungata un mare obstacol in calea cunoasterii si cercetarii vietii albinelor din interiorul stupului. Abia in anul 1609, Butler a aratat ca ceara este transportata de albine sub forma de solzisori. In 1684, I. Martin si mai tarziu Hunter sustin ca ceara este un produs al activitatii biologice a albinelor. Au fost totusi necesari inca peste 100 de ani, pentru ca in anul 1814 Fiancois Huber, pe baza observatiilor si studiilor facute la roi plasati sub un clopot de sticla, sa fie primul care demonstreaza stiintific procesul de secretie al cerii de albine, aratand ca aceasta este produsa din miere si ca proprietatile solzisorilor proaspeti de ceara difera de acelea ale fagurelui nou construit.

Huber a observat ca daca se introduc in terbentina solzisori de ceara, acestia se dizolva rapid si complet, fara sa tulbure lichidul, insa fragmentele de marime similara dintr-un fagure nou, alb, nu era complet dizolvat, ramanand particule suspendate in lichid.

Dzierzon si Denhof aduc si ei o contributie importanta la cunoasterea modului de producere a cerii aratand ca ceara este secretata indeosebi de albinele tinere. Mai tarziu, Rosth aprofundand aceste constatari le confirma si le completeaza aratand ca si albinele varstnice, la nevoie, pot regenera glandele cerifere si construi faguri.

De asemenea, Remy Chauvin in tratatul sau de biologie a albinelor mentioneaza ca ceara lichida este eliminata din corpul albinei la temperatura de 33-30°C, iar in contact cu aerul aceasta se solidifica formand solzisori de ceara. Acesti solzisori de ceara dupa prelucrarea lor de catre albine cu ajutorul mandibulelor si prin folosirea de catre acestea a salivei (un lichid spumos neutru sau usor alcalin fata de hartia de turnesol - Lineburg, 1924) si a altor substante (propolis si granule de polen) in procesul de construire a fagurilor capata un nou indice de topire aproape dublu, acesta crescand de la 36°C la 63°C temperatura ce reprezinta punctul de topire al cerii de stupina.

Alimentatia albinelor influenteaza in mod hotarator productia de ceara care se sintetizeaza in corpul albinelor in mod asemanator cu modul de realizare al grasimilor de catre celelalte animale. Alaturi de miere si polenul intervine in secretia de ceara, el fiind acela care aduce azotul necesar regenerarii tesuturilor cerifere si proteina necesara in producerea cerii. Colorantii si pigmentii din polen influenteaza culoarea cerii (in mod deosebit pigmentii carotinoizi si uleiurile colorate ce sunt usor absorbite de ceara).

De aceea culoarea si chiar calitatea cerii este influentata de zona de cules, compozitia floristica si epoca acesteia. Asa de pilda, culoarea data cerii albe de catre polenul auriu de la floarea-soarelui este galben-portocaliu deschis, la culesul de salcam ceara ramane alba iar la alte culesuri in functie de flora existenta ceara devine rosiatica, verzuie sau de alte nuante specifice. De asemenea, ceara extrasa din propolis are o serie de indicatori fizico-chimici modificati fata de ceara din faguri, ce o avantajeaza in utilizarea ei in scopuri farmaceutice.

Preluarea de la plante a unor coloranti si probabil a altor substante inca insuficient studiate care se asociaza cu substantele proprii secretate de albine confera cerii o dubla origine vegetala si animala care determina in ultima instanta calitatea si proprietatile ei fizico-chimice si terapeutice.

Ceara naturala de albine contine si un antibiotic dovedit activ urmare cercetarilor intreprinse fata de Salmonella gallinarium, Proteus vulgaris, Bacillus subtilis si Bacillus alvei. Cu aceasta ocazie s-a demonstrat ca antibioticul extras din ceara de albine este mai activ fata de microbii sus-mentionati, comparativ cu antibioticul extras din propolis. Compozitia chimica a cerii de albine este foarte complexa, ea contine circa 300 substante diferite din care unlele inca insuficient studiiate.

Referitor la originea cuvantului ceara, din punct de vedere lexical mentionam ca toate cuvintele. care denumesc ceara in limbile romanice moderne, ca si cele din limbile celtice provin din cuvantul latin cera.

Astfel in franceza cire (cire d'abeilles); in italiana cera (cera d'api); in spaniola cera (cera de abejas); in portugheza cera (cera amarella); in romana ceara (ceara de albine); in irlandeza si scotiana car.

Limbile germanice, slave si baltice au la baza cuvantul englezesc wax care la origine inseamna substanta tesuta. Astfel, in Iimba germana (Bienen) wachs; in olandeza (bijen) was; in rusa, poloneza si ceha - vosic ; in daneza si norvegiana (bi-) vosk; in suedeza (bi-) bax ; in letona vasks.

Dintr-un studiu comparativ efectuat de filologul D.E. Le Sage a termenilor pentru ceara si miere din limbile indoeuropene care formeaza familia lingvistica cea mai cuprinzatoare din vestul globului (Europa, cele doua Americi si o parte din Asia centrala si de vest), rezulta ca la originea cuvantului ceara exista doua radacini indoeuropene de baza. Una este baza cuvantului latin cera si cealalta a englezescului wax. Din acestea probabil ca numai primul a insemnat ceara la origine. El a dat nastere cuvintelor grecesti keros=ceara si kerion care este un derivat obisnuit cu sufix si inseamna fagure cu miere.

Referitor la termenul fagure, in cadrul limbilor romanice, numai italiana, portugheza si romana au pastrat un cuvant ce se trage direct din latinescu - favus: favo, favo de mel si respectiv fagure. In spaniola, fagurele cu miere se numeste „panal” care provine din latinul. panis - paine - folosit in intelesul de amestec de diferite substante.

~ Extras din "Revista lunara de stiinta si practica apicola - APICULTURA" - editia februarie - 1987 ~

Lasa un comentariu

checked style="margin:0px;">

checked style="margin:0px">